
"Aş vrea să citesc, în ai tăi ochi de vise,
Frumoasele cânturi din sfânta iubire
Şi porţile noastre să fie deschise
Spre lumea pe care-o numim nemurire.
Aş vrea să aud vocea-ţi caldă şi lină
Aşa cum doar râul şopteşte-n izvoare,
Să văd acel chip, dintr-o inimă plină,
Căruia, noi toţi, spusu-i-am Mândrul Soare.
Aş vrea să păstrez o fărâmă din tine,
Mereu să te am, c-al meu trup te doreşte,
Iar tu, să nu pleci fără ea de la mine,
Să fim amândoi acel tot ce iubeşte.
Aş vrea să visez acea viaţă a noastră,
Aş vrea să citesc gândul tău ce mă cere,
Aş vrea să aud cânt de flori la ferestre,
Aş vrea să păstrez tot ce-mi spui în tăcere.
Mă înec în mirosul iubirii dorite
Şi-n dorinţa iubirii pe care o vreau,
Te privesc, cu-ale tale cuvinte, citite
Printre rânduri, aud ce îmi dai ca să iau.
Uneori, luna plină se uită la mine
Şi îmi dă ce-a primit de la soarele meu.
Îi ofer, zi de zi, din lumina ce-i vine,
O ascund şi îi dau câte-un pic, cât vreau eu.
Din a ei strălucire, văd noaptea şi eu
Şi în oricare lună-mi urează „An bun!”
Ea dansează cu mine, se-nvârte mereu,
Ascultând melodia ce vreau s-o compun.
Împleti-vom, noi, gamele cântului meu,
Într-un ritm, care pomii prin crengi îl arată,
Iară vântul va fi dirijorul mereu
Al iubirii, ce vrea a nu fi terminată."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu